Un bărbat a fost găsit carbonizat, joi, de pompierii din Suceava care au fost soliciați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o bucătărie de vară din localitatea Vicovu de Jos, transmite corespondentul Mediafax.
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Suceava, incendiul puternic a izbucnit într-o gospdărie din localitatea Vicovu de Jos, iar în interiorul bucătăriei de vară a fost descoperit un bărbat, care a murit ars de viu.
“Un incendiu a izbucnit la o bucătărie de vară în localitatea Vicovu de Jos. La fața locului intervin pompierii militari de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii SVSU Bilca și Gălănești cu patru autospeciale. În interiorul bucătăriei de vară a fost găsită o victimă decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Alin Găleată.
Incendiul a distrus bucătaria de vară, pompierii suceveni lucrând, la ora transmiterii acestei știri, pentru lichidarea tuturor focarelor. O anchetă a fost deschisă în acest caz pentru a stabili de la ce a izbucnit incendiul.
CITEȘTE ȘI: BILANȚUL INCENDIILOR DE VEGETAȚIE DIN CALIFORNIA A AJUNS LA 56 DE MORȚI